Postări

Se afișează postări din 2019

Exista!

Există momente în viață când trebuie să cazi, pentru a-ți reaminti cum să te ridici și cât de sus poți să te înalți. Există situații în care nu vrei să fii pus, evenimente la care nu vrei să participi, dansuri a căror muzică nu-ți place, cuvinte care n-ar trebui rostite, probleme care nu-ți aparțin, zâmbete care ascund răul. Există oameni. Și ei sunt un amalgam de calități: frumusețe, inocență, carismă, inteligență. Există regrete. Există planuri de viitor. Există trecut. Există viitor. Există concluzii pripite. Există introduceri gândite. Există oameni. Și ei sunt un amalgam de defecte: urâțenie, maturitate, răutate... Există reacții despre care nu știai că le ai, există calități ce zac ascunse și defecte care te definesc. Există atât de multe cuvinte — și totuși niciunul care să te definească.