Intrebare...

Confuz, agitat, enervat, suparat... Dar mai plin de viata ca oricand! De data aceasta doar traiesti si ca un copil care nu stie sa vorbeasca, taci! Te simti neinteles si iti dai seama ca de fapt nu reusesti sa spui nimic! Ti-e frica! De el, de ei, de ce s-a intamplat sau ce se va intampla, de tine. Ai vrea sa continui dar esti pe punctul de a inceta! Ti-e dor dar totusi te simti sufocat! Cel mai frumos mod de a incheia o zi e sa-ii adormi in brate, dar te infioara gandul revederii. Ai avut emotii si sclipire in priviri. Acum nu mai stii daca mai simti ceva! Dar, cand ai privit ultima data in oglinda sufletului? Cand ti-ai intrebat spiritul ce simte cu adevarat, in bratele cui vrea sa adoarma noaptea, de ochii cui ii este dor, ce buze vrea sa sarute si ce atingeri il fac sa vibreze? Poate el stie mai bine ca tine si traieste mai intens ca cei din jurul tau! Daca tu nu reusesti pui intrebarea corecta si afli raspunsuri care se abat de la subiect! Intrebare nu e pe cine, ce simti, cat e de adevarat ceea ce se intampla! Poate toata ideea e sa iti lasi macar o data sufletul sa iau deciziile in locul creierului tau! Nu te gandi la regrete, la trecut, la viitor, nici macar nu te gandi la prezent! Taci! Macar o secunda, macar un minut! Si asculta! Asculta cum iti curge sangele prin vene, cum iti bate inima, cum ti se inchid pleopele, cum iti vibreaza pielea la atingeri! Si poate atunci, in zumzetul produs de linistea nebuna din tine vei gasi intrebarea la care cauti raspuns. Sa afli raspunsul e neimportant, dar sa stii sa pui intrebarea corecta...

cand...

Cand nu gasesti cuvintele potrivite,
Cand ochii iti raman muti de uimire,
Cand toti din jurul tau par a stii ce sa intampla
numai tu nu poti,
Cand nu crezi si nu cunosti
dar conform altora traiesti,
Cand simti ca mintea ti se deruleaza intr-o singura directie
dar continui sa faci lucrurile la fel de bine,
Cand zambetul tau e sincer si constant,
Cand privirea ta e plina de duiosie,
Cand nu simti oboseala sau durerile.
Cand totul ti se pare un vis
dar e realitate, identica cu cea de ieri...
Cand te indragostesti....

Fara vedete, doar FOTBAL

Au trecut 2 campionate de cand nu am mai vizionat un meci de fotbal adevarat! M-am obisnuit sa vad meciuri tratate ca amicale, jucatori care par a se gandi doar la banii ce le vor intra in cont indiferent de rezultatul meciului.
Am vazut ca inca se mai poate juca fotbal. Fotbal adevarat, jucat cu sufletul, goluri adevarate, care arata clasa si tehnica.
Poate s-a terminat cu valizele, cu norocul, cu adversari slabi, poate ca macar pentru suporteri, pentru cei care se uita la meciuri cu sufletul la gura, care suporta vremea schimbatoare de pe stadion, poate de dragul lor fotbalul va reintra in era in care se joaca FOTBAL!
Fotbal adevart, crud, curat. Fotbal ca '86.
Fara vedete, doar Fotbal!

Parca totul s-ar fi intamplat azi...

Amintiri triste din urma cu noua ani. Si le traiesc de parca urmeaza sa se intample in mai putin de jumatate de ora.
Oricat de trista as fi sunt constienta ca suferinta mea a insemnat liniste pentru EL. Si azi trebuie sa fiu asa cum stie ca sunt: puternica, curajoasa si capabila sa fac orice.
Sunt sigura ca El ar fi vrut sa fiu asa.
Pentru ca trebuie sa ii multumesc ca avut incredere in mine, pentru imi vegheaza somnul in fiecare seara, pasii pe care ii fac in fiecare zi. E mereu langa mine si e mereu in sufletul meu. Chiar daca azi mai mult ca oricand simt o durere imensa in suflet si am aceasi stare pe care am avut in urma cu noua ani. Fiecare suferinta ne face mai puternici, dar unele suferinte nu sunt necesare.
E un proces normal, asa e viata, ne nastem si apoi murim. Dar cand cel mai drag om iti moare in brate, cand simti ca nu mai esti stapan pe viata ta, cand vezi cum viata se scurge pe langa tine iti dai seama cat de insignifiant esti.
Dar toata experienta asta te face sa fii puternic, te face sa crezi ca poti sa faci orice, si unii chiar reusesc.
Multumesc tata. Ca ai crezut si inca mai crezi in mine. Ca pentru tine eu sunt puternica si frumoasa, ca esti mereu in viata mea.

Eu nu sunt Power Puff

Nici macar nu sunt Power Praf...
Mi s-a zis ca ar fi fost mai bine daca eram.
Poate ca aveau dreptate.
Poate ca as vedea lumea in culori si poate de la alcool as uita de criza economica.
Dar nu, eu nu pot sa fiu asa.
Sunt ceea ce sunt si sunt mandra de asta.
Sunt realista, traiesc in prezent, nu depasesc limitele, nu am nevoie de "ajutor" pentru a ma simti bine si fericita.
Sunt un om normal care nu are nevoie de mici ajustari pentru a iesi in evidenta.
De fapt nici nu vreau fiu diferita.
Nu am parul vopsit in verde, dar totusi pentru mine dimineata Bucurestiul este albastru.
Nu ma imbrac "cool" si nu am nici o pereche de Conversi(chiar daca mi/ar placea sa am), dar sunt independenta.
Nu cunosc toate trupele si nici nu reusec de fiecare data sa fac conexiunea intre piesa si formatie, dar ascult muzica si visezi in culori.
Nu fac sporturi extreme, dar in ziua de azi nimeni nu stie sa mai faca miscare.
Nu ies in cluburi de fite si nu ma vor interesa niciodata banii pe care ii are un tip.
M-am obisnuit sa fac totul de una singura, sa scriu, sa citesc carti, nu tabloite, sa ma plimb, sa muncesc, sa ma distrez "sa o ard chiil", sa am prietenii doar cu numele.
Nu sunt Power Praf dar sunt Eu: integra, fericita si zambetul pe buze.

The time before the rest of life begins

Am intrat in Noul An fara sa ii acord acestui "eveniment" o importanta prea mare. Intr-o seara cand toata lumea petrecea, eu am hotarat ca este mai bine daca stau acasa si dorm. Zis si facut. Si pana in prezent nici un regret. Din contra am inceput anul mai fericita ca niciodata, initial fara sa am un motiv anume.
Daca un bun prieten si-a facut o lista cu ceea ce vrea sa realizeze in acest an, eu voi face una cu ceea ce nu vreau sa fac.
1. In primul rand(cred ca si ultimul) nu vreau sa imi fac planuri.
Anul acesta vreau sa simt ca traiesc viata secunda cu secunda. Si atat.
La ce folos sa fac planuri, sa imi propun multe si sa ma concentrez pe ele, ca intr-un final sa uit sa ma bucur de ceea ce am sau ce ceea ce reusesc zi de zi sa fac.