the last time when i touch the sun

Ciudat ca inca mai simt si inca amintirile sunt atat de vii incat am impresia ca s-au petrecut ieri, sau azi sau poate se vor petrece maine. Dar totul e undeva ascuns in trecut, in mintea si in sufletul meu. Nu am stiut sa pretuiesc ceea ce am avut si azi inca imi pare rau. Dar poate totul se intampla cu un scop anume si ceea ce s-a intamplat atunci imi permite sa fiu acum ceea ce sunt.
Totusi, inca imi este dor. Mi-e dor de acel om care stia sa ma faca sa rad, care stia sa ma tina in brate in asa fel incat uitam de lume si de tot si eram doar noi.
Nu am reusit sa depasesc momentul si cele intamplate acum 1000 de ani imi influenteaza viata si ma fac sa fiu ceea ce sunt azi. Poate ca sunt un mai bun decat eram atunci, poate ca am reusit sa am parte de multe impliniri si de multe dezamagiri, de o viata mai buna, poate m-am maturizat si acum pot sa judec lucrurile clar. Dar orice as face si orice as spune eu sau cei din jurul meu, imi este si imi va fi foarte dor. Nu stiu daca omul acela, ci ce mine in acea perioada.
Eram vesela, cu zambetul pe buze si stiam ca cuiva ii pasa de mine.
Sau totul a fost o iluzia si nu a existat decat in mintea mea de copil imatur. Acea perioada a fost ultima cand inca mai stiam sa visez, cand inca mai stiam sa zambesc, cand inca mai stiam sa traiesc.
Cine sunt azi si cine am fost atunci par doua persoane atat de diferite incat tind sa cred ca nu exista nici o legatura intre ele.
Azi inca o data stiu ca a fost si nu se va mai intampla nicodata si tot ceea ce imi ramane este dorul clipelor trecute si al amintirilor din vremea cand eu inca stiam sa traiesc.