Intrebare

Confuz, agitat, enervat, supărat,
Dar mai plin de viață ca oricând!
De data aceasta doar trăiești
Și, ca un copil care nu știe să vorbească, taci.

Te simți neînțeles
Și îți dai seama că, de fapt, nu reușești să spui nimic.
Ți-e frică!
De el, de ei, de ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla, de tine.

Ai vrea să continui,
Dar ești pe punctul de a înceta.
Ți-e dor, dar totuși te simți sufocat.

Cel mai frumos mod de a încheia o zi
E să-i adormi în brațe,
Dar te înfioară gândul revederii.
Ai avut emoții și sclipire în priviri.

Acum nu mai știi dacă mai simți ceva.

Dar, când ai privit ultima dată
În oglinda sufletului?
Când ți-ai întrebat spiritul ce simte cu adevărat,
În brațele cui vrea să adoarmă noaptea,
De ochii cui îi este dor,
Ce buze vrea să sărute și ce atingeri îl fac să vibreze?

Poate el știe mai bine ca tine
Și trăiește mai intens ca cei din jurul tău!
Dacă tu nu reușești,
Sa pui întrebarea corectă
Și afli răspunsuri care se abat de la subiect?

Întrebarea nu e „pe cine?”, „ce simți?”,
„Cât e de adevărat ceea ce se întâmplă?”
Poate toată ideea e să îți lași măcar o dată sufletul
Să ia deciziile în locul creierului tău.

Nu te gândi la regrete,
La trecut, la viitor,
Nici măcar nu te gândi la prezent!
Taci!

Măcar o secundă, măcar un minut!
Și ascultă!
Ascultă cum îți curge sângele prin vene,
Cum îți bate inima,
Cum ți se închid pleoapele,
Cum îți vibrează pielea la atingeri!

Și poate atunci, în zumzetul produs
De liniștea nebună din tine,
Vei găsi întrebarea la care cauți răspuns.

Să afli răspunsul e neimportant,
Dar să știi să pui întrebarea corectă.