Alergand prin si din cotidian

Te urci pe blatul ferestrei și ești sigur că, în zborul tău, vei lăsa trecutul în urmă și îți vei vedea un viitor plin de fericire. Dar aripile încă nu ți-au crescut și simți cum, sub tine, se întinde un trecut cu umbre gri, cu lacrimi negre. Cobori în cameră, mergi către oglindă și vezi că, în locul aripilor tale, se ivesc firave două lăstare. Cum ai putea să zbori cu flori în loc de aripi? Și dintr-o dată îți dai seama că nu ești pregătit pentru zborul greu care va urma. Pentru a vedea un viitor, trebuie să îți asumi trecutul și să te împaci cu prezentul. Lacrimile îți dispar, te dezbraci de haine, oameni și sentimente, te speli de rele și de bune, și îți asculți inima cum bate, sângele cum fuge prin vene. Adormi gol și te trezești într-o liniște deplină. Dar dimineața nu mai auzi discuțiile din tine. Te doare atât de multă liniște și te gândești la ieri, la el, la zbor, la sufletul tău sângeros. Îți curge o lacrimă, o ignori și ieși pe ușă. Când intri din nou în casă, e ...

Printre lacrimi, neîncredere, fum de țigară și cioburi dintr-o inimă frântă. În jur, tot noapte e, și încă mai aduni cioburile inimii din camera plină de sentimente și amintiri. Undeva, în mintea ta, răsună cuvinte simple și atât de dureroase, și ai avea nevoia să vină cineva să te ia de mână și să te ridice din noaptea albă în care ești pierdut. Dar te ridici singur, îți cauți aripile pierdute acum câțiva ani și pornești nebun către soare.