Dor
Nu de ziua asta.
Nu de sfârșit.
Dor...
De toată iubirea
ce acum
nu se mai rostește.
Dor...
De rădăcini.
De simplu.
De frumos.
De învățăminte
și iubire.
Dor...
De ajuns acasă.
Dor...
De Mama.
Speriat si cuprins de Frica
În fața unei pagini goale speriat, singur, pierdut, plin de frici și înghețat de necunoscut. Încerci să fugi. Trupul îți este blocat, mintea încleștată. Instinctul îți spune: Stai… Stai cu necunoscutul, stai cu tristețea, stai cu durerea, stai cu fricile care ies la iveală. Vrei să le privești ca un observator, dar ești cuprins de lacrimi. LACRIMILE vor să curgă, și tu te opui, oprindu-le în gât. Degetele bat în tastatură, telefonul sună, și camera se învârte cu tine. Plângi, plângi până nu mai ai aer, până când nu mai ai lacrimi. Simte-le. Lasă-le să fie. Spune-le pe nume. Privește-le în ochi. Stai cu ele. Nu fugi. De data asta, nu fugi. Permite-ți să simți — să simți fără logică, să simți cu durere în piept, cu privirea încețoșată. Scrie fără să corectezi, simte fără bariere. Uită-te în tine. Acceptă frica ca fiind parte din ceea ce ești. Țipă, urlă, trăiește!
Comentarii