Alergand prin si din cotidian

Pentru tine, pentru îngerul tău, pentru familia ta: Vreau doar bine. Doar bine și frumos, doar bine și fericire, doar bine și liniște, doar bine și plâns suav în miez de noapte, doar lacrimi de fericire, doar iubire, doar respect, doar o viață lungă și lipsită de griji, doar împlinire, doar oameni care să te merite, doar emoție și succes! Mai vreau să îl cunosc. Să-i spun cât e de norocos să aibă o mamă ca tine, o familie ca a voastră. Și o nebună ca mine, pe care o leșină gândul că îl va cunoaște, că îi va săruta mâinile de înger, sufletul de copil și chipul de OM!

Într-un prezent în care e mereu frig, pe o canapea pe care aproape niciodată nu stai confortabil — decât atunci când camera e plină de zumzete și discuții irelevante. Căutându-te pe tine, găsești oameni care ți-au marcat trecutul și, într-un mod ciudat, încă fac parte din prezentul tău, fără să îți afecteze cu nimic viața. Punându-ți întrebări ale căror răspunsuri arată că ești exact acolo unde vrei să fii, dându-ți seama că visul tău e cel din care nu ai vrea să te trezești. Fantome ale întrebărilor care niciodată nu îți răspund corect.

A fost durere, a fost tristețe, a fost război. Apoi a fost agitație, isterie, muzică, dans, nebunie. A venit tristețea, supărarea, ranchiuna, reproșurile, comparațiile, acuzațiile. Apoi a fost rutină, job, casă. Și acum s-a instalat liniștea...

Când te-ai jucat cu focul Când ți-ai simțit bătăile inimii în buze Când aveai așteptări mărețe Când regretele erau departe de tine Când dorul încă mai zăcea cuminte în sufletul tău Când te-ai ars jucându-te cu focul Când inima ți s-a oprit Când ți-au fost spulberate visele Când regretul îți bate la ușă Când dorul tău devine călător Când te plictisești de joaca de-a Icar...

Te urci pe blatul ferestrei și ești sigur că, în zborul tău, vei lăsa trecutul în urmă și îți vei vedea un viitor plin de fericire. Dar aripile încă nu ți-au crescut și simți cum, sub tine, se întinde un trecut cu umbre gri, cu lacrimi negre. Cobori în cameră, mergi către oglindă și vezi că, în locul aripilor tale, se ivesc firave două lăstare. Cum ai putea să zbori cu flori în loc de aripi? Și dintr-o dată îți dai seama că nu ești pregătit pentru zborul greu care va urma. Pentru a vedea un viitor, trebuie să îți asumi trecutul și să te împaci cu prezentul. Lacrimile îți dispar, te dezbraci de haine, oameni și sentimente, te speli de rele și de bune, și îți asculți inima cum bate, sângele cum fuge prin vene. Adormi gol și te trezești într-o liniște deplină. Dar dimineața nu mai auzi discuțiile din tine. Te doare atât de multă liniște și te gândești la ieri, la el, la zbor, la sufletul tău sângeros. Îți curge o lacrimă, o ignori și ieși pe ușă. Când intri din nou în casă, e ...

Printre lacrimi, neîncredere, fum de țigară și cioburi dintr-o inimă frântă. În jur, tot noapte e, și încă mai aduni cioburile inimii din camera plină de sentimente și amintiri. Undeva, în mintea ta, răsună cuvinte simple și atât de dureroase, și ai avea nevoia să vină cineva să te ia de mână și să te ridice din noaptea albă în care ești pierdut. Dar te ridici singur, îți cauți aripile pierdute acum câțiva ani și pornești nebun către soare.

Mi-e dor de dorul meu! Voi merge mereu unde îmi este dorul și nu voi regreta nimic.