Alergand prin si din cotidian

The stages that I have played, The people that I have loved, The ones who didn't love me back. The mistakes that I have made, The lessons that I have learned. The promises that I have broken, The ones that I have kept. The sorrows that have walked with me, The grief that I bear in my soul. The boxes I tried to fit into, The one that showed me I didn't belong. The pain and guilt that I tried to forget, The courage to try again. The work that I have put into succeeding, The distance that I have kept from the world. The smile that I wear on my face, The sounds that bring me joy. The family that I was born into, And the one that I chose to have. The friends that I cherish, And the ones that I have lost along the way. The passions that I am yet to discover, And the ones I have carried since the beginning. The love that I give and receive, The love that I have for myself. The plans that brought me here, The unexpected moments that give me life. A big, bold, beautiful journey— And I a...

În fața unei pagini goale speriat, singur, pierdut, plin de frici și înghețat de necunoscut. Încerci să fugi. Trupul îți este blocat, mintea încleștată. Instinctul îți spune: Stai… Stai cu necunoscutul, stai cu tristețea, stai cu durerea, stai cu fricile care ies la iveală. Vrei să le privești ca un observator, dar ești cuprins de lacrimi. LACRIMILE vor să curgă, și tu te opui, oprindu-le în gât. Degetele bat în tastatură, telefonul sună, și camera se învârte cu tine. Plângi, plângi până nu mai ai aer, până când nu mai ai lacrimi. Simte-le. Lasă-le să fie. Spune-le pe nume. Privește-le în ochi. Stai cu ele. Nu fugi. De data asta, nu fugi. Permite-ți să simți — să simți fără logică, să simți cu durere în piept, cu privirea încețoșată. Scrie fără să corectezi, simte fără bariere. Uită-te în tine. Acceptă frica ca fiind parte din ceea ce ești. Țipă, urlă, trăiește!    

Dor Nu de ziua asta. Nu de sfârșit. Dor... De toată iubirea ce acum nu se mai rostește. Dor... De rădăcini. De simplu. De frumos. De învățăminte și iubire. Dor... De ajuns acasă. Dor... De Mama.

Time to start focusing on yourself. Time to pay attention to your needs. Time to enjoy music and dance with passion. Time to fully understand that you can’t control what other people think. Time to act according to your values. Time to love your flaws. Time to embrace the mistakes of your past. Time to stop planning the future. Time to live in the present. Time to truly love yourself.

Există momente în viață când trebuie să cazi, pentru a-ți reaminti cum să te ridici și cât de sus poți să te înalți. Există situații în care nu vrei să fii pus, evenimente la care nu vrei să participi, dansuri a căror muzică nu-ți place, cuvinte care n-ar trebui rostite, probleme care nu-ți aparțin, zâmbete care ascund răul. Există oameni. Și ei sunt un amalgam de calități: frumusețe, inocență, carismă, inteligență. Există regrete. Există planuri de viitor. Există trecut. Există viitor. Există concluzii pripite. Există introduceri gândite. Există oameni. Și ei sunt un amalgam de defecte: urâțenie, maturitate, răutate... Există reacții despre care nu știai că le ai, există calități ce zac ascunse și defecte care te definesc. Există atât de multe cuvinte — și totuși niciunul care să te definească.

Daca stau sa ma gândesc Simt cum inima imi moare. Povestea primului sărut Apare si dispare. Nici nu mai stiu daca a fost Real sau doar visare, Ca eu nu sper si eu nu vreau Si totuși încă doare.

Ți-a dispărut lumina din ochi și speranța din suflet. Ți-a căzut cerul la picioare și s-a urcat pământul în creștet... Ai devenit mai rău decât ieri și deloc mai bun ca mâine. Ești plin de liniște și de prezent, ești gol de tristețe și amintiri. Nu te deranjează nimeni și totuși ești supărat pe întreg universul. Erau vremuri în care ascultai liniștea din vene și simțeai cum îți cresc aripi. Azi nu auzi nici muzica din difuzoare și nu îți simți bătăile inimii. Unde e butonul de reset?

Pentru tine, pentru îngerul tău, pentru familia ta: Vreau doar bine. Doar bine și frumos, doar bine și fericire, doar bine și liniște, doar bine și plâns suav în miez de noapte, doar lacrimi de fericire, doar iubire, doar respect, doar o viață lungă și lipsită de griji, doar împlinire, doar oameni care să te merite, doar emoție și succes! Mai vreau să îl cunosc. Să-i spun cât e de norocos să aibă o mamă ca tine, o familie ca a voastră. Și o nebună ca mine, pe care o leșină gândul că îl va cunoaște, că îi va săruta mâinile de înger, sufletul de copil și chipul de OM!

Într-un prezent în care e mereu frig, pe o canapea pe care aproape niciodată nu stai confortabil — decât atunci când camera e plină de zumzete și discuții irelevante. Căutându-te pe tine, găsești oameni care ți-au marcat trecutul și, într-un mod ciudat, încă fac parte din prezentul tău, fără să îți afecteze cu nimic viața. Punându-ți întrebări ale căror răspunsuri arată că ești exact acolo unde vrei să fii, dându-ți seama că visul tău e cel din care nu ai vrea să te trezești. Fantome ale întrebărilor care niciodată nu îți răspund corect.

A fost durere, a fost tristețe, a fost război. Apoi a fost agitație, isterie, muzică, dans, nebunie. A venit tristețea, supărarea, ranchiuna, reproșurile, comparațiile, acuzațiile. Apoi a fost rutină, job, casă. Și acum s-a instalat liniștea...

Când te-ai jucat cu focul Când ți-ai simțit bătăile inimii în buze Când aveai așteptări mărețe Când regretele erau departe de tine Când dorul încă mai zăcea cuminte în sufletul tău Când te-ai ars jucându-te cu focul Când inima ți s-a oprit Când ți-au fost spulberate visele Când regretul îți bate la ușă Când dorul tău devine călător Când te plictisești de joaca de-a Icar...

Te urci pe blatul ferestrei și ești sigur că, în zborul tău, vei lăsa trecutul în urmă și îți vei vedea un viitor plin de fericire. Dar aripile încă nu ți-au crescut și simți cum, sub tine, se întinde un trecut cu umbre gri, cu lacrimi negre. Cobori în cameră, mergi către oglindă și vezi că, în locul aripilor tale, se ivesc firave două lăstare. Cum ai putea să zbori cu flori în loc de aripi? Și dintr-o dată îți dai seama că nu ești pregătit pentru zborul greu care va urma. Pentru a vedea un viitor, trebuie să îți asumi trecutul și să te împaci cu prezentul. Lacrimile îți dispar, te dezbraci de haine, oameni și sentimente, te speli de rele și de bune, și îți asculți inima cum bate, sângele cum fuge prin vene. Adormi gol și te trezești într-o liniște deplină. Dar dimineața nu mai auzi discuțiile din tine. Te doare atât de multă liniște și te gândești la ieri, la el, la zbor, la sufletul tău sângeros. Îți curge o lacrimă, o ignori și ieși pe ușă. Când intri din nou în casă, e ...

Printre lacrimi, neîncredere, fum de țigară și cioburi dintr-o inimă frântă. În jur, tot noapte e, și încă mai aduni cioburile inimii din camera plină de sentimente și amintiri. Undeva, în mintea ta, răsună cuvinte simple și atât de dureroase, și ai avea nevoia să vină cineva să te ia de mână și să te ridice din noaptea albă în care ești pierdut. Dar te ridici singur, îți cauți aripile pierdute acum câțiva ani și pornești nebun către soare.

Mi-e dor de dorul meu! Voi merge mereu unde îmi este dorul și nu voi regreta nimic.

În încercarea de a căuta esența, uităm să privim ceea ce este deja evident! Ne pierdem în semne de punctuație: în puncte de suspensie, în virgule. Punem punct atunci când ar trebui să punem virgulă, sau când ar trebui să nu mai punem niciun semn ortografic! Visăm alb-negru și uităm să trăim color!

Confuz, agitat, enervat, supărat, Dar mai plin de viață ca oricând! De data aceasta doar trăiești Și, ca un copil care nu știe să vorbească, taci. Te simți neînțeles Și îți dai seama că, de fapt, nu reușești să spui nimic. Ți-e frică! De el, de ei, de ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla, de tine. Ai vrea să continui, Dar ești pe punctul de a înceta. Ți-e dor, dar totuși te simți sufocat. Cel mai frumos mod de a încheia o zi E să-i adormi în brațe, Dar te înfioară gândul revederii. Ai avut emoții și sclipire în priviri. Acum nu mai știi dacă mai simți ceva. Dar, când ai privit ultima dată În oglinda sufletului? Când ți-ai întrebat spiritul ce simte cu adevărat, În brațele cui vrea să adoarmă noaptea, De ochii cui îi este dor, Ce buze vrea să sărute și ce atingeri îl fac să vibreze? Poate el știe mai bine ca tine Și trăiește mai intens ca cei din jurul tău! Dacă tu nu reușești, Sa pui întrebarea corectă Și afli răspunsuri care se abat de la subiect? Întrebare...

Când nu găsești cuvintele potrivite, Când ochii îți rămân muti de uimire, Când toți din jurul tău par a ști ce se întâmplă, Numai tu nu poți, Când nu crezi și nu cunoști, Dar conform altora trăiești, Când simți că mintea ți se derulează într-o singură direcție, Dar continui să faci lucrurile la fel de bine, Când zâmbetul tău e sincer și constant, Când privirea ta e plină de duioșie, Când nu simți oboseala sau durerile. Când totul ți se pare un vis, Dar e realitate, identică cu cea de ieri... Când te îndrăgostești!

Întrebări ce nu au fost puse. Seri și întâlniri. Adevăruri. Niciun regret. A fost clipa, Trecută acum. A rămas amintirea. Nu există „noi”, Nu există un cuplu, Am rămas doar doi.

Dimineața. Întuneric afară. Un somn profund de odihnă și uitare. O noapte lungă și agitată. Nicio îmbrățișare. Un sărut scurt și șters, O discuție clară, sinceră și deschisă, Câte un trecut pentru fiecare, Maturitate și jocuri copilărești. O luptă acerbă, Niște gânduri. Două personalități diferite, Principii și realități. Mai sunt doi?