Alergand prin si din cotidian

Te urci pe blatul ferestrei și ești sigur că, în zborul tău, vei lăsa trecutul în urmă și îți vei vedea un viitor plin de fericire. Dar aripile încă nu ți-au crescut și simți cum, sub tine, se întinde un trecut cu umbre gri, cu lacrimi negre. Cobori în cameră, mergi către oglindă și vezi că, în locul aripilor tale, se ivesc firave două lăstare. Cum ai putea să zbori cu flori în loc de aripi? Și dintr-o dată îți dai seama că nu ești pregătit pentru zborul greu care va urma. Pentru a vedea un viitor, trebuie să îți asumi trecutul și să te împaci cu prezentul. Lacrimile îți dispar, te dezbraci de haine, oameni și sentimente, te speli de rele și de bune, și îți asculți inima cum bate, sângele cum fuge prin vene. Adormi gol și te trezești într-o liniște deplină. Dar dimineața nu mai auzi discuțiile din tine. Te doare atât de multă liniște și te gândești la ieri, la el, la zbor, la sufletul tău sângeros. Îți curge o lacrimă, o ignori și ieși pe ușă. Când intri din nou în casă, e ...

Printre lacrimi, neîncredere, fum de țigară și cioburi dintr-o inimă frântă. În jur, tot noapte e, și încă mai aduni cioburile inimii din camera plină de sentimente și amintiri. Undeva, în mintea ta, răsună cuvinte simple și atât de dureroase, și ai avea nevoia să vină cineva să te ia de mână și să te ridice din noaptea albă în care ești pierdut. Dar te ridici singur, îți cauți aripile pierdute acum câțiva ani și pornești nebun către soare.

Mi-e dor de dorul meu! Voi merge mereu unde îmi este dorul și nu voi regreta nimic.

În încercarea de a căuta esența, uităm să privim ceea ce este deja evident! Ne pierdem în semne de punctuație: în puncte de suspensie, în virgule. Punem punct atunci când ar trebui să punem virgulă, sau când ar trebui să nu mai punem niciun semn ortografic! Visăm alb-negru și uităm să trăim color!

Confuz, agitat, enervat, supărat, Dar mai plin de viață ca oricând! De data aceasta doar trăiești Și, ca un copil care nu știe să vorbească, taci. Te simți neînțeles Și îți dai seama că, de fapt, nu reușești să spui nimic. Ți-e frică! De el, de ei, de ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla, de tine. Ai vrea să continui, Dar ești pe punctul de a înceta. Ți-e dor, dar totuși te simți sufocat. Cel mai frumos mod de a încheia o zi E să-i adormi în brațe, Dar te înfioară gândul revederii. Ai avut emoții și sclipire în priviri. Acum nu mai știi dacă mai simți ceva. Dar, când ai privit ultima dată În oglinda sufletului? Când ți-ai întrebat spiritul ce simte cu adevărat, În brațele cui vrea să adoarmă noaptea, De ochii cui îi este dor, Ce buze vrea să sărute și ce atingeri îl fac să vibreze? Poate el știe mai bine ca tine Și trăiește mai intens ca cei din jurul tău! Dacă tu nu reușești, Sa pui întrebarea corectă Și afli răspunsuri care se abat de la subiect? Întrebare...

Când nu găsești cuvintele potrivite, Când ochii îți rămân muti de uimire, Când toți din jurul tău par a ști ce se întâmplă, Numai tu nu poți, Când nu crezi și nu cunoști, Dar conform altora trăiești, Când simți că mintea ți se derulează într-o singură direcție, Dar continui să faci lucrurile la fel de bine, Când zâmbetul tău e sincer și constant, Când privirea ta e plină de duioșie, Când nu simți oboseala sau durerile. Când totul ți se pare un vis, Dar e realitate, identică cu cea de ieri... Când te îndrăgostești!

Întrebări ce nu au fost puse. Seri și întâlniri. Adevăruri. Niciun regret. A fost clipa, Trecută acum. A rămas amintirea. Nu există „noi”, Nu există un cuplu, Am rămas doar doi.