Ne hranim cu iluzii, ne multumim cu nimicuri si ne credem in minciuni.
Am trait multe si din nefericire, fara ca eu sa imi doresc, am fost martora la multe situatii neplacute. Am observat ca ne place sa ne complicam viata inutil si ne provocam singuri suferinte virtuale.
Viata mea e ca o pagina de web, nu foarte accesata pe care in fiecare zi ma complic sa adaug post-it-uri noi. Dar oricum cei din jur nu o acceseaza si ceea ce scriu ramane pentru mine.
Dupa mult timp m-am hotarat sa public pe pagina mea virtuala ceva doar pentru mine, dar citindu-l acum realizez ca eu deja stiu de ce merit ceea ce merit, in caz ca merit ceva. De fapt am scris-o pentru vizitatori, dar cine sa o citesca daca nu ma acceseaza nimeni? Poate ar trebuie sa imi fac reclama ca sa stie lumea de existenta mea. DAr in aceasta situatie as fi doar un afis pentru un specatol la care nimeni nu se duce. Fie pentru ca este prea scump biletul, fie pentru ca deja specacolul a mai fost regizatsi acum s-au schimbat doar actori, fie pur si simplu sunt prea comozi sau neinteresanti de subiect.
Ma intreb daca e bine ca nu ma intereseaza parerea celor din jur si ma doare doar parerea celor la care tin.
Sau poate site-ul meu nu isi are rostul si ar trebuie sa incetez sa mai public pe el.
Imi este oare bine asa singura, ciudata si retrasa in lumea mea sau am nevoie disperata de oameni?
Visez la Fat Frumos si la perfectiune, ambele iluzii care ma mentin ocupata. Ma multumesc cu gesturi care pentru cel care le face nu inseamna nimic, dar care pentru mine par ireale si incredibil de speciale. Cred in minciunii si in unii oameni, pentru ca am nevoie sa cred in ceva si sa ma cred altfel decat ciudata.
Ce pagina inutila am si totusi inca mai vreau ca ceva sa se schimbe, chiar daca din experienta am invatat ca doar atunci cand vreau se schimba ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu